Si de energia voastra pozitiva! Nu vreau insa sa va incarc cu energia mea negativa, asa ca daca stiti ca sunteti sensibile la asa ceva nu cititi mai departe :)
Ceea ce veti citi in continuare nu are nicio legatura cu scopul pentru care acest blog a fost creat.
Cred ca toate ati cunoscut la un moment dat in viata disperarea. Iar daca nu, sunteti niste norocoase. Eu traiesc acest sentiment in momentul asta. Simt o disperare de-am impresia ca pur si simplu ma sufoc. Cele care aveti sau ati avut animale de companie probabil ca ma veti intelege. La restul nici nu le cer asta :)
Astazi cand am ajuns acasa de la birou mi-am gasit catelusa mai mult moarta decat vie. Tremura si plangea in continuu si vomase in toata casa de nu-mi pot imagina cum de mai putea sa respire. Stiind ca are probleme cu ficatul de mai multi ani si ca e si destul de batraioara, m-am super panicat si-am luat-o de-o aripa si m-am dus cu ea le veterinar. M-au intrebat daca pot sa vin maine sa-i recolteze analizele si pana atunci sa-i dau niste pastile. N-am fost de-acord si i-am rugat sa-i ia analizele atunci pe loc si-astept cat este necesar.
I s-a recoltat sange si-am asteptat vreo jumatate de ora pana doctorita a iesit cu rezultatele. Mi-am dat seama dupa fata ei ca lucrurile nu stau bine deloc. Mi-a spus ca are hepatita acuta si ficatul nu mai functioneaza. Va jur ca-n momentul ala imi venea sa ma tavalesc pe jos de durere si disperare. M-a sfatuit insa sa mai astept cateva minute pana ies si analizele la rinichi si daca rinichii functioneaza exista sanse, minore ce-i drept, s-o puna pe picioare. Slava Domnului, rinichii sunt in parametrii normali.
Au bagat-o imediat la perfuzii si i-au facut mai multe injectii. In zilele urmatoare urmeaza sa merg din nou cu ea s-o bage la perfuzii. Am ajuns cu ea acasa si vad ca nu mai tremura si nu mai plange. A si mancat putin. Catelusa mea atat de jucausa si vesela mereu, sta acum in fotoliul ei ca o leguma. Ma oprisem in drum spre casa sa-i iau un iepuras de plus cadou de Craciun. I l-am dat in seara asta, gandindu-ma ca poate nu mai prinde Craciunul.
M-am asezat in pat cu ea in bratele mele si-am inchis ochii si ma gandeam ca tot ce-mi doresc este sa mor fix in momentul ala. Nu ma judecati! Poate multe veti gandi ca e doar un caine. Cainele asta imi este alaturi de zece ani de zile asa cum niciun om n-a fost in stare sa fie. Cainele asta a trait alaturi de mine clipele de groaza cand sora mea a murit, a trait alauri de mine clipele de groaza cand am aflat ca mama mea are cancer, a trait alaturi de mine clipele de fericire cand mi-am cumparat casa, a trait alaturi de mine clipele de fericire atunci cand m-am indragostit...Tot ce-am trait eu in ultimii ani, a trait si ea.
Am remuscari enorme ca poate se intampla totul din vina mea. Ca poate n-am avut grija de ea asa cum ar fi trebuit. Multumesc celui de sus c-am bani si pot s-o tratez cum trebuie si ca pot sa fac absolut orice tine de mine ca s-o salvez. Nu stiu ce m-as fi facut daca ma prindea intr-o perioada in care n-aveam bani.
Acum ma tem ca poate doctorii care-o trateaza nu sunt destul de buni, ca poate tratamentul nu va functiona...Dar sper, sper din toata inima mea ca-si va reveni. Peste 6 zile ii vor face din nou analizele si daca nu se vad niciun fel de imbunatatiri, va trebui sa iau o decizie...Dumnezeu stie ca nu vreau sa-mi vad catelusa chinuita, dar cum as putea sa iau decizia...aia?!
Va rog sa ma iertati daca v-am suparat cu postul asta sau daca v-am intristat. Am scris gandindu-ma ca poate veti trimite spre mine si Pufica putin din energia voastra pozitiva si lucrul asta tare ne-ar ajuta. Stiam ca va veni momentul asta, insa nu sunt acum pregatita pentru el. Probabil ca nu voi si niciodata, insa NU ACUM!!! NU ACUM! Ea este Pufica:
