28 februarie, 2014

Preferatele lunii februarie

 
Și de mâine vine oficial primăvara! Așa de tare ce mă bucur!
Deși nu a fost o iarnă foarte grea, parcă niciodată n-am urât mai mult anotimpul ăsta ca acum. Luna februarie a fost pentru mine ca la nebuni și mai ales săptămâna asta, când nu am ajuns în nicio zi acasă mai devreme de 10 seara. Azi trebuia să merg la o petrecere de burlăcițe la o prietenă dragă, dar după această săptămână nebună și după ce-am bătut magazinele să iau un cadou pentru un botez la care merg mâine, ma declar epuizată! 
Totuși, înainte de-a mă afunda în patul meu iubit, am zis să scriu postarea cu preferatele lunii februarie, în timp ce trag cu urechea la Românii au talent
Încep cu marea revelație a acestei luni, loțiunea micelară de la Garnier. Am lăudat-o masiv în postarea aceasta, așa că nu mai are rost să reiau.
Balsamul demachiant Take the day off de la Clinique a fost folosit și mult-iubit toată luna februarie, zilnic fără excepție. Și se consumă atât de greu. Cred că abia un sfert s-a dus din el. Puteți citi aici despre acesta.
Tot de la Clinique, îmi place foarte mult și mascara creată special pentru genele de jos - Bottom Lash Mascara. Sper să nu se termine prea curând că-mi place mult, dar nu cred că m-ar lăsa inima s-o mai cumpăr odată din cauza prețului. Aici găsiți review despre ea.
Luna trecută am uitat să-l menționez, dar de data asta mi-am notat așa că...deodorantul B.U. se numără și el printre preferatele mele.
Toată luna am folosit noul fond de ten de la L'Oreal - Infallible. Îmi place despre el din ce în ce mai mult și a depășit Revlon Colorstay în topul preferințelor mele. Îl declar cel mai bun fond de ten mass-market folosit de mine până în acest moment. Atenție însă! Aplicat prea mult, oferă un aspect încărcat tenului. Citiți pe larg părerea mea despre el aici.
Luna asta am făcut o scurtă vizită la noul magazin MAC din Centrul Vechi și-am ieșit cu două produse: Pro Longwear Concealer și fardul Twinx. Foarte mulțumită de ele, în special de anticearcăn. Voi vorbi despre ele într-o postare viitoare.
Și nu în ultimul rând, luna asta am redescoperit o iubire mai veche: Revlon Just Bitten Kissable Balm Stain în nuanța Sweetheart - un roz aproape neon. Deși nu s-a numărat printre culorile mele preferate din această gamă (le am aproape pe toate), în februarie am abuzat de ea. 
Lăsând la o parte domeniul de beauty, mai am câteva mențiuni. În primul rând, poșeta mea minunată cumpărată în decembrie de la Mango, la reduceri. O port zilnic de atunci și abia acum mi-a trecut prin cap să v-o și arăt. 
Nu prea am avut timp să mă uit la filme luna aceasta, dar am reușit să văd o serie care mi-a plăcut la nebunie. I-am dat nota 9 pe IMDB, atât de mult mi-a plăcut. Este vorba despre The White Queen și puteți citi despre ea aici. O recomand dacă sunteți fane ale genului!
La capitolul muzică, am ascultat în disperare două melodii: Beyonce (deși nu-mi place absolut deloc de ea) cu XO și James Arthur cu Recovery. Am căutat azi albumul lansat de către el și pot spune că sunt de-a dreptul impresionată atât de muzică, dar și de calitățile lui vocale.
Și cred că pe final, e cazul să vă spun și care-a fost dezamăgirea acestei luni: masca de față Derma E Refining Pore Vitamin A. Mi-au ieșit coșuri de la ea și, deși am avut aștepări foarte mari, m-a dezamăgit. Puteți citi despre ea aici.
Și închei aici, că v-am plictisit destul. Și pentru că mâine e 1 martie, vă doresc să primiți o tonă de flori și mărțișoare de să nu mai aveți loc în piept de ele și un început de primăvară așa cum vă doriți voi!