Voi începe această serie de topuri ale produselor care-mi plac cel mai mult în acest moment, atât ieftine, cât și scumpe.
De asemenea, le voi împărți pe alte două categorii: produse de machiaj și produse cosmetice. Așa că astăzi voi începe cu top 5 produse preferate ieftine, de machiaj.
Physician's Formula Mineral Wear Airbrushing Pressed Powder este pudra mea preferată în acest moment și nu există zi în care să n-o folosesc. Îmi place în primul rând pentru că are factor de protecție solară de 30, acesta fiind și motivul pentru care-am cumpărat-o. De asemenea, este foarte fină și nu-mi încarcă deloc tenul. O găsesc destul de asemănătoare cu pudra Mineralize Skinfinish Natural de la MAC. O am și pe aceasta, dar o prefer pe cea de la Physician's Formula datorită factorului de protecție solară.
Deși mi-am ales nuanța Translucent, are și puțină acoperire. În zilele în care nu mă machiez, pentru un plus de protecție solară, aplic această pudră peste crema colorată cu SPF pe care-o folosesc în mod obișnuit și tenul arată uniform. Pentru aplicare folosesc pensula Blush Brush de la E.L.F. Physician's Formula Mineral Wear Airbrushing Pressed Powder costă 13,39 dolari și o puteți cumpăra de aici.
Fardul cremă de obraz 01 de la Wjcon (sau Wycon) este preferatul meu dintre toate fardurile de obraz ieftine pe care le am. Are o consistență foarte fină, de spumă aproape, și se aplică foarte ușor. Culoarea nu este foarte puternică, așa că nu risc să arăt ca un clovn. Este genul de blush care se potrivește oricărui tip de machiaj. Așa cum am specificat și în postarea pe care i-am dedicat-o, este ediție limitată, așa că nu știu dacă mai este disponibil. Prețul este de 24,99 lei.
Nu puteam să nu adaug rimelul meu preferat din ultimele săptămâni: Miss Sporty Pump Up Extra Lash. Este un rimel foarte ieftin, doar 13,16 lei, dar este super bun! Deși recent mi-am mai cumpărat câteva rimeluri, niciunul nu se compară cu acesta. Mai ales că-l pot folosi și pe genele de jos fără să mă murdăresc.
Atunci când îmi este prea lene sau nu am timp să-mi conturez sprâncenele cu Dipbrow Pomade de la Anastasia, mă întorc de fiecare dată la kit-ul de la Essence. Este al doilea pe care-l cumpăr și-l voi lua din nou imediat ce acesta se termină. Nu folosesc decât culoarea mai deschisă, așa cum puteți vedea și din poză. Nu-mi mai aduc aminte exact prețul lui, dar sigur nu depășește 20 de lei. Și se consumă destul de greu.
Dacă ar fi să aleg un ruj ieftin pe care să-l port toată viața, cu siguranță ar fi unul de la Bourjois din gama Rouge Edition Velvet Matte Finish. Recent, datorită Cristinei, am mai adăugat la colecție încă unul, în nuanța Happy Nude Year. Celelalte două nuanțe pe care le mai am sunt Hot Pepper și Pink Pong, despre care puteți citi aici și aici.
Deși nu sunt extraordinar de ieftine (în jur de 60 de lei), merită fiecare leuț. Sunt lichide, au o consistență ușoară, abia se simt pe buze și sunt extrem de rezistente. De asemenea, îmi place mult că sunt mate și, în momentul de față, prefer această textură, mai ales pentru culorile puternice.
Deși nu sunt extraordinar de ieftine (în jur de 60 de lei), merită fiecare leuț. Sunt lichide, au o consistență ușoară, abia se simt pe buze și sunt extrem de rezistente. De asemenea, îmi place mult că sunt mate și, în momentul de față, prefer această textură, mai ales pentru culorile puternice.
Sper că v-a plăcut postarea de azi și duminica viitoare voi face top 5 al produselor cosmetice ieftine. Care sunt produsele de machiaj ieftine care vă plac cel mai mult în acest moment?