Ani de zile am avut efectiv oroare de produsele Balea și asta din cauza unui produs pe care l-am folosit și care mi-a dat mari bătăi de cap.
În urmă cu aproape cinci ani, am început să folosesc deodorantele Balea. Mi se păreau foarte eficiente și îmi plăceau și diversele sortimente în care se găseau. Asta până când mi-au ars groaznic pielea de la subraț, de nici în ziua de azi nu și-a revenit complet. Am scris la vremea aia despre această experiență, chiar una dintre primele postări de pe acest blog.
Apoi am început să folosesc săpunurile lor lichide și spumele de baie, ambele foarte ieftine și bune. Așa că mi-am dorit să mai încerc și alte produse Balea, dar tot aveam ceva teamă. Asta până când am citit la Corina pe blog o postare despre produse cosmetice bune de la Balea. Și pentru că am mare încredere în recomandările ei, am dat fuga la DM Markt și mi-am cumpărat trei dintre produsele menționate de ea, despre care o să vă povestesc azi.
Și voi începe cu produsul care mi-a plăcut cel mai puțin, demachiantul bifazic pentru ochi. Mie oricum nu-mi plac sub nicio formă demachiantele bifazice din diverse motive, dar am vrut totuși să-l încerc și pe acesta. Nu-mi place și cred că asta a fost ultima dată când mai încerc un astfel de produs. Trebuie într-un final să accept că nu mi se potrivesc și cu asta basta.
Ceea ce mi-a atras prima data atenția a fost ambalajul, Produsul trebuie agitat bine înainte de folosire. Ceea ce mi s-a părut de-a dreptul enervat este faptul că are capac din ăla care se deșurubează. Așa că, la fiecare folosire, trebuie înșurubat la loc capacul, agitat produsul, deșurubat capacul, folosit și apoi de la capăt. Prea multă bătaie de cap, fraților! Iar, după părerea mea, chiar nu merită. Nu mi s-a părut că demachiază foarte bine, ci mereu rămâneam cu urme de negreală la ochi. Plus că rămâne foarte uleioasă zona, lucru care din nou mă scoate din sărite.
Însă, dacă sunteți fane a demachiantelor bifazice, cel de la Balea este bine formulat și costă doar 7 lei.
Știți deja că sunt o mare iubitoare de loțiuni/ape micelare și deja cred c-am încercat vreo 15. Și nu puteam să nu o încerc și pe cea de la Balea, din gama Ultra Sensitive. Este o loțiune micelară foarte bună și se află acolo undeva în topul preferințelor mele, mai ales că prețul este de doar 15 lei pentru 200 de mililitri. Ceea ce totuși o face să nu fie cea mai bună este faptul că nu demachiază la fel de bine ca cele de la Garnier sau Bioderma, pe care le prefer. Diferența este minoră, dar ea există totuși.
Și în final, produsul care-mi place cel mai mult dintre cele trei și pe care cu siguranță îl voi cumpăra din nou este uleiul demachiant. Vai, ador produsul ăsta! Știți cât ador uleiurile pentru demachiere, iar acesta a devenit rapid preferatul meu. După ce l-am terminat pe cel de la The Body Shop, nu eram hotărâtă ce să cumpăr. Mă gândeam să-l iau pe acela din nou, pentru că mi-a plăcut și m-a ținut foarte mult, dar totuși voiam să încerc ceva nou. Pentru o scurtă perioadă, am folosit ulei de cocos, dar nu eram foarte încântată de rezultate.
Așa că uleiul de la Balea a picat la marele fix. Are consistență de gel, dar pe măsură ce-l masez pe piele, devine din ce în ce mai uleios. În contact cu apa, se albește și capătă o textură ca cea a unui lapte demachiant. Eu îl folosesc direct pe tenul uscat, masez bine și apoi șterg cu un prosopel îmbibat în apă călduță. Nu rămâne pe față nici urmă de machiaj! Nu l-am folosit și pentru demachierea ochilor, pentru că prefer loțiunile micelare pentru acest pas. Costă doar 14 lei pentru 100 de mililitri și vă recomand să-l încercați. E de nota 10!
Am mai vrut să-mi cumpăr și gelul de curățat din gama Ultra Sensitive, dar nu îl aveau la DM-ul la care-am mers eu. Oricum este următorul pe listă și, cum dau de el, l-am și înșfăcat! Voi ce părere aveți despre produsele Balea? Care sunt preferatele voastre?