02 iulie, 2014

Ce conține portfardul meu


Mi se întâmplă destul de des să fiu întrebată în timpul zilei "ai un rimel la tine?" sau "ai o pudră?" etc și să fiu nevoită să raspund cu "nu" de fiecare dată.
De multe ori, mi se răspunde "dar ce fel de beauty blogger ești tu dacă nu porți produse de machiaj la tine?!". Nu știu nici eu, dar ceea ce știu este că niciodată nu am obișnuit să port astfel de accesorii după mine. Odată ce m-am machiat dimineața, așa rămân până seara când mă demachiez. 
De vreo câteva săptămâni însă, mi-am pus și eu în geantă un mic kit de supraviețuire. Nimic complicat, doar câteva produse de bază, pe care oricum nu am apucat să le folosesc mai mult de două-trei ori de când le-am pus în portfard, cu excepția rujului pe care-o să-l vedeți în pozele de mai jos. Fiind un ruj foare ușor de aplicat - nici nu-mi trebuie oglindă - și având o culoare prietenoasă, îmi place să-l mai scot din când în când din geantă și să mă dau cu el.
Portfardul e primit cadou de la draga de Antonia și-n afară de faptul că e făcut dintr-un material foarte rezistent (seamănă cu blugul), dimensiunile lui sunt perfecte pentru poșețâca mea. Nu l-am umplut până la refuz, ci am pus câteva chestii care m-am gandit eu ca mi-ar putea fi de folos în situații de maximă urgență și pe care o să vi le arăt mai jos.
Nurofen Forte/bețișoare de urechi/ață dentară

Nivea Lip Butter/ruj The Body Shop Colour Crush (Sunset Romance) 

pudră Chanel/MAC Powder Blush Hibiscus Kiss din colecția RiRi Hearts MAC 

pensulă Kabuki retractabilă EcoTools (link)/blush brush de la Real Techniques (link)

rimel L'Oreal Volume Million So Cuture (review aici)
Pe birou, mai am niște foițe pentru absorbția sebumului de la ELF și un parfum de la Yves Rocher. Nu știu cât mă va ține toată treaba asta, că dacă trec la o geantă mai mică așa cum obișnuiesc vara, s-a zis cu distracția. Voi cărați după voi un portfard? Vă stă în obicei să vă reîmprospătați machiajul pe parcursul zilei?