A trecut fix o lună de când am primit ultima comandă de pe iherb și deja am alta pe drum.
Până o primesc și pe aceasta, o să vă povestesc mai întâi despre produsele din cea pe care v-am arătat-o aici. Am dat lovitura cu această comandă și absolut toate produsele îmi plac, iar pe unul dintre ele chiar l-am cumpărat din nou și este pe drum.
Încep cu cele două măști de la Andalou Naturals - Glycolic Mask și Enzyme Mask. Îmi plac amândouă foarte tare, mai ales prima dintre ele - este produsul de care vă spuneam mai sus că l-am comandat din nou, chiar dacă nu l-am terminat nici pe ăsta.
Vă amintiți de postarea în care v-am povestit despre masca exfoliantă de la REN (aici)? Ei bine, Glycolic Mask de la Andalou are fix aceleași efecte pentru tenul meu ca și aceea! Până și consistența este asemănătoare, cu diferența că cea de la REN este puțin mai lipicioasă. O altă diferență ar fi mirosul: cea de la REN miroase a gem, în timp ce cea de la Andalou miroase a placintă cu dovleac. Și ultima și cea mai importantă diferență ar fi prețul: daca prima costă undeva pe la 20 de lire, cea de la Andalou costă doar 11,96 dolari. Aceeași cantitate! Așa că dacă vă doriți o mască exfoliantă bună și accesibilă, v-o recomand pe cea cu acid glicolic. O găsiți aici.
Și Enzyme Mask face cam același lucru (asta chiar miroase a gem), dar din nu știu ce motive, îmi place mai mult cea cu acid glicolic. De fapt, știu motivul: îmi place o idee mai mult cum îmi rămâne tenul după ce o folosesc pe aceea. Enzyme Mask costă 12 dolari (50 de ml) și o puteți găsi aici.
Coconut Conditioner de la Desert Essence - vă povesteam la un moment dat că folosesc două produse care mi-au ajutat foarte mult părul: primul este tratamentul pentru păr uscat și vopsit de la Luiza Essence (despre care am scris aici) și al doilea este acest balsam. Dacă vă place mirosul de cocos, acest produs este pentru voi, dar s-ar putea să fie cam prea mult pentru o persoană normală. Miroase atât de puternic și al naibii miros rămâne în păr vreo 3-4 zile. Pe mine chiar mă deranjează uneori.
Trecând peste partea cu mirosul, produsul în sine este unul foarte bun. O să caut să văd dacă mai e și cu alte arome, pentru că intenționez să-l cumpăr din nou la un moment dat. Mi se pare la fel de bun ca balsamul meu preferat - TRESemme Platinum Strenght (review aici) -, dacă nu cumva chiar mai bun! Costă doar 6,05 dolari pentru 237 ml și îl puteți găsi aici. Dacă sunteți în căutarea unui balsam bun și ieftin (și mirositor), vi-l recomand!
Pure Complexion Facial Sponge de la EcoTools - un alt produs care-mi place mult și despre care multe dintre voi erați curioase. De fapt, e o ustensilă care se folosește la curățarea tenului. Folosesc acest burețel atât dimineața, cât și seara. Îl ud cu apă și se înmoaie (e țapăn atunci când e uscat :)) ), pun gel de curățare pe el și masez pielea feței. Este grozav pentru o exfoliere ușoară, total neagresivă cu pielea, iar tenul rămâne catifelat după fiecare folosire. Este cea mai blândă metodă de exfoliat mecanic posibilă.
Așa cum spuneam în postarea anterioară, am renunțat de tot la exfolianții mecanici aceia cu mici particule în ei, pentru că oricât de mici și de fine ar fi acestea, tot există un risc major de-a zgâria tenul, chiar dacă o fac la nivel microscopic. Ca și exfoliere mecanică/manuală sau cum vreți să-i ziceți, îmi sunt de ajuns acest burețel și prosopelul umed cu care-mi șterg fața atunci când mă demachiez. Burețelul pe care eu îl am este pentru ten sensibil (îl găsiți aici), dar mi l-am pus în wishlist și pe cel pentru curățare profundă (aici).
Blush Brush de la E.L.F. - grozavă este pensula asta, vă zic! Pentru cei 3 dolari cât costă (o găsiți aici), face o treabă foarte bună: este moale, nu a pierdut nici măcar un fir de păr și aplică produsul exact cât trebuie. O folosesc pentru pudră și mi se pare perfectă pentru asta, pentru că e plată și pot numai bine să presez pudra pe față și să n-o plimb peste tot. Recomand! Vreau să-mi mai iau una și pentru fardul de obraz.
Măștile luate din secțiunea Trials nu am apucat să le folosesc, dar când o voi face, voi reveni cu părerea mea despre ele (cel mai probabil într-o postare cu produse consumate). Ultimul produs cumpărat este autobronzantul de la Nature's Gate, dar îi voi face un review separat. Sper să reușesc să fac poze demonstrative în acest weekend, sa vedeți cum arată înainte și după aplicare.
Pe final, mai vreau să vă arăt ceva ce mi s-a părut foarte drăguț și original. Când am deschis cutiile celor două măști de față, am observat că pe capacul fiecărei cutii este scris câte un citat:
Ați încercat vreunul din produsele acestea sau vă tentează vreunul?