Poate vă era dor de un review :D Dacă tot mai e puțin până se termină iunie și urmează să fac postarea cu preferatele lunii, mi-am stabilit încă de la finalul lui mai, ca înainte de asta, să apuc să fac review la majoritatea produselor pe care le voi menționa ca să știți exact despre ce vorbesc. Că se întâmplă să menționez un produs la care nu am apucat să fac review, să spun că urmează să fac și să nu mai apuc în veci.
Așadar, astăzi o să vă povestesc despre ultima achiziție pe care-am făcut-o de la MAC - iluminatorul Prep+Prime în nuanța Radiant Rose. Am mai avut în trecut un produs asemănător - Touche Eclat de la Yves Saint Laurent (review aici) - dar mi-am dorit neapărat să-l încerc și pe cel de la MAC din două motive: este mai ieftin și umblă vorba prin târg că este și mai bun.
Iluminatorul este disponibil în patru nuanțe: Light Boost (subton galben), Bright Forecast (subton neutru piersiciu-corai), Peach Lustre (subton portocaliu) și Radiant Rose (subton roz). După ce le-am încercat pe toate pe mână, am stat foarte mult în dubiu dacă să mi-l iau pe Light Boost sau pe Radiant Rose, pentru că-mi plăceau amândouă la fel de mult. În final, m-am hotărât la ultimul din simplul motiv că mi se părea cel mai apropiat ca nuanță de cel de la YSL.
L-am cumpărat la începutul lunii și de atunci l-am folosit de fiecare dată când m-am machiat, fără excepție. Are o textură foarte ușoară - nici nu-l simt pe piele - și de cele mai multe ori l-am folosit singur, întrucât are o acoperire destul de mare pentru nevoile mele (spre deosebire de cel de la YSL).
În cazul în care m-am confruntat cu cearcăne uriașe, l-am folosit peste un anticearcăn - fie Oriflame Illuskin (review aici), fie MAC Pro Longwear (review aici). În afară de faptul că are o acoperire bună pentru nevoile mele, oferă tenului o luminozitate foarte plăcută. În poza de mai jos, l-am aplicat cu un burețel umed atât sub ochi (fără anticearcăn), cât și în centrul feței.
Ceea ce-am observat este că cel mai bine se aplică fie cu un burețel umed, fie cu degetele, prin tapotare. A doua metodă este preferata mea, întrucât atunci când îl aplic cu degetele mi se pare că oferă o acoperire mai mare și se și omogenizează mai bine. De asemenea, și la capitolul rezistență stă foarte bine, dar de fiecare dată îl fixez cu pudră și pentru a preveni strângerea lui între riduri, aspect cu care nu am întâmpinat probleme.
Concluzia este că iubesc acest produs și imediat după ce o să-l termin, vreau să-l cumpăr în nuanța Light Boost. Dacă iluminatorul de la YSL mi se părea cam moft, cel de la MAC face parte din rutina mea zilnică de machiaj și nu mai vreau să mă despart de el.