02 aprilie, 2013

*Review* CRYSTAL Body Deodorant


Astăzi o să vă vorbesc despre experiența mea cu deodorantul Crystal Body, un produs făcut din săruri minerale naturale care mai este cunoscut la noi și sub denumirea de piatră de alaun.
Nu știu dacă este identic cu piatra de alaun care se găsește la noi în comerț, pentru că nu am folosit. 

Am citit foarte multe review-uri pozitive la acest deodorant și cum îmi doream sa-l încerc și eu, mi-am comandat de pe iherb varianta travel size. A zăcut la mine în baie mult și bine pînă m-am hotărât să-l încerc, întrucât nu aveam deloc încredere în calitățile lui. Momentul a venit atunci când am rămas fără absolut niciun alt deodorant și practic nu am avut de ales. 
Deodorantul este sub formă de piatră. Imaginați-vă o bucată mare de sare solidă și așa este acest produs. 
Cum se folosește: în primul rând se aplică pe pielea perfect curată. Așa că de fiecare dată, fix înainte, mă spălam bine de tot. Apoi, piatra se umezește cu apă - eu prefer apa călduță - și se dă la subraț ca un deodorant stick normal. Prima dată când l-am folosit, cred c-am dat jumătate din el. Exagerez, evident. Însă eram atât de sceptică în privința lui, încât mi-era teamă. După ce se folosește, trebuie lăsat câteva minute să se usuce. Știu că pentru multe dintre voi, asta reprezintă un mare minus. Însă eu m-am obișnuit ca după ce mă dau cu el, să mă machiez și să-mi aranjez părul și abia apoi să mă îmbrac. Așa că are timp berechet să se usuce. Mi-a plăcut atât de mult atât produs, încât am decis să-l comand imediat și-n varianta full size. 
De ce-mi place: în primul rând, că atunci când mă dau cu el, nu am nicio grijă pe lumea asta! Mă dau dimineața, ziua poate fi căldură de 40 de grade - și eu transpir nene, - mă duc seara în club, direct de la birou și pur și simplu nu sunt stresată, nu mă miros de 740 de ori să văd dacă e ceva în neregulă. 
În al doilea rând, nu pătează hainele. Este pur și simplu invizibil. Mi-am cumpărat recent deodorantul Mitchum, care vreau să vă zic că mi-a nenorocit vreo două tricouri de-mi vine să dau cu el de toți pereții. 
În al treilea rând, scade foarte mult nivelul transpirației dacă pot să mă exprim așa. În sensul că nu-mi umezește tricourile la subraț. Știți că sunt anumite bluze, gen cele gri, la care cum transpiri puțin, cum se vede pata. Și este pur și simplu dizgrațios.
În al patrulea rând, nu are miros. Pentru mine este un mare plus pentru că nu-mi place ca mirosul deodorantului să interfereze în vreun fel cu cel al parfumului pe care-l folosesc. 
Prețul este și el un mare plus. Costă doar 5 dolari și ține o veșnicie. Eu îl am de o grămadă de luni - zău că nu-mi mai aduc aminte de când - și încâ se ține bine, după cum puteți vedea mai jos. Am înțeles de la alte persoane că după un timp nu-și mai face treaba și atunci e semn că trebuie schimbat. La mine încă mai duce. Din păcate, pe cel travel size am reușit să-l scap pe gresie și s-a făcut praf. Și pe ăsta mare l-am trântit, s-a ciobit puțin, dar mergem înainte. 
Și nu în ultimul rând, un maaaare plus este că nu conține toate drăcăriile pe care deodorantele din comerț le conțin. Știți bine probabil că se presupune că anumiți compuși din deodorante au legătură directă cu cancerul la sân și nu vrem să riscăm așa ceva, nu? 
Problema cu deodorantul meu este că nu poate fi transportat. În sensul c-a venit defect, probabil din cauza transportului, și piatra iese din ambalajul ei, partea din plastic. 
CALIFICATIV: 5/5
Pentru mine este deodorantul perfect! L-ați văzut probabil și la preferatele anului 2012 și probabil că-l veți vedea și la finalul lui 2013, căci nu am de gând să renunț la el. 
Dacă vreți să-i dați o șansă, îl găsiți aici în varianta full size și aici în cea travel.