Și începem cu cele cinci produse care mi-au plăcut cel mai mult în luna martie:
- uleiul tratament pentru păr MOROCCANOIL - vă spuneam acum ceva timp că l-am introdus în rutina mea de îngrijire a părului și vă spun cu mâna pe inimă că merită absolut toate laudele pe care probabil le-ați tot auzit de prin diverse părți. Deși este un produs destul de scump, se consumă atât de greu încât am impresia c-o să mă țină câțiva ani buni. Așadar merită investiția și din acest punct de vedere. Eu îl folosesc atât pe părul umed, imediat după spălare, cât și pe părul uscat. Nota 10!
- gelul de curățare cu enzime de la MARIO BĂDESCU - am ajuns deja la jumătatea lui și am tot vrut să-l menționez pe blog, dar am uitat de fiecare dată. Îmi place pentru că îmi lasă tenul moale, curăță foarte bine și are un miros senzațional care mie-mi seamănă a banane. Singurul minus este că nu face spumă.
- crema de față cu FPS 30 OLAY REGENERIST - am cumpărat-o din Anglia pentru că îmi expirase crema de față pe care o foloseam la acel moment (cea de la Peter Thomas Roth, de care v-am tot povestit). Voiam ceva nou, pentru că să fiu sinceră mi se cam luase de mirosul aceleia și voiam neapărat ceva cu FPS. Inițial intenționam să iau o cremă cu FPS 50, dar cum nu am găsit nimic care sa-mi sune bine, am cumpărat-o pe aceasta. Mi-a plăcut încă de când am folosit-o prima dată: hidratează extrem de bine, intră foooarte repede în piele și este o excelentă bază de machiaj. Îmi place chiar mai mult decât cea de la PTR și o recomand.
- rujul MAC în nuanța REBEL - am vânat acest ruj luni de zile și n-a fost chip să-l găsesc la noi. Așa că de mărțișor, Dara mi l-a făcut cadou. Încă de când l-am testat prima dată, prin luna septembrie a anului trecut, m-am îndrăgostit de acest ruj și mi l-am dorit cu ardoare. Cred că trei sferturi din lună numai pe el l-am folosit. Este unul din cele mai tari rujuri pe care le am. De la nuanță, până la rezistență. Mulțumesc, Dara!
- rimel False Lash Effect de la MAX FACTOR - în topul rimelurilor mele preferate din toate timpurile, acesta ocupă un bine-meritat loc 2, după Boombastic de la Gosh. Îmi place foarte mult că separă perfect genele, nu le încarcă și le dă un super volum. Exact ceea ce-mi place la un rimel. Cred c-o să-i rămân fidelă mult timp de acum încolo.
Dezamăgirea acestei luni este tot un produs cumpărat din scurta mea vacanță în Anglia: scrub-ul de corp Sugar Crush de la SOAP&GLORY. Încep să cred că odată ce ai folosit scrub-urile de la Sabon, nu are cum să-ți mai placă altele. Pe cel de la S&G mi l-am dorit mult de tot datorită sutelor de menționări de pe canalele de Youtube pe care le urmăresc. Pentru mine, acest produs este apă de ploaie și nici pe departe nu se apropie de calitatea celor de la Sabon. Miroase într-adevăr extrem de bine și fresh și mirosul rămâne mult timp pe piele, dar pielea nu rămâne la fel de fină și hidratată ca în cazul celor menționate mai sus. Așadar, l-am trecut la capitolul dezamăgiri.
Și pe final, pentru cele care sărbătoresc Paștele (și eu tot acum îl sărbătoresc), vreau să vă doresc sărbatori minunate alături de cei dragi! Atât cât a mai rămas din ele...