18 decembrie, 2014

Ceasul din lemn, un accesoriu deosebit

ceas din lemn Jord Ely Maple  
Deși îmi plac foarte mult ceasurile și sunt accesoriile mele preferate, de aproximativ opt ani de zile îl port pe același.
În afară de faptul că îmi place foarte mult faptul că este automat, este obiectul meu cu cea mai mare valoare sentimentală întrucât mi-a rămas de la sora mea, care nu mai este. 
Prin luna noiembrie însă, am primit un ceas...mai altfel: un ceas din lemn marca JORD. Renunțasem de vreo câteva săptămâni să mai port ceasul meu obișnuit, întrucât aveam dureri ale încheieturilor și nu-i mai suportam greutatea, fiind destul de masiv. Ceea ce m-a surprins din primul moment când am pus mâna pe noul meu ceas a fost faptul că este foarte ușor. Fiind un ceas din lemn, nu știu de ce mă așteptam să fie greu. 
ceas din lem Jord Ely Maple
Nu am putut să-l port imediat ce l-am primit, pentru că mi-era atât de larg, că-mi ajungea până la cot. După ce-am scos câteva zale, procedură destul de simplă, l-am purtat aproape zilnic. Cred că nu a existat zi în care să-l fi purtat și să nu fi primit cel puțin un compliment despre cât de deosbit este și ce bine se așează pe mână. Mărturisesc că nici eu nu mai văzusem niciodată un ceas de lemn, deși știam că sunt la modă. 
ceas din lem Jord Ely Maple
Ceasurile JORD sunt disponibile în mai multe nuanțe, diferite mărimi și forme, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Al meu este Ely Maple și nu este nici foarte mic, dar nici foarte mare. Este rezistent la apă, precum și la zgârieturi și funcționează pe bază de quartz, având un mecanism marca Citizen. 
În funcție de culoare și de lemnul din care sunt făcute, din gama Ely mai fac parte Ely Natural Green & Maple, Ely Black și Ely Cherry. Prețul unuia este de 129 de dolari. Dintre toate ceasurile din lemn Jord, în afară de cel pe care-l am, foarte mult îmi place și Sidney Maple & Rose Gold, care este ceva mai scump, dar care are mecanism Seiko.

Ce părere aveți despre ceasurile din lemn? Ați purta așa ceva?