Pregatisem o cu totul alta postare pentr astazi, insa pur si simplu nu m-am putut abtine sa va arat prima mea comanda de pe site-ul iherb.
Dupa ce-am vazut pe alte bloguri nebunia creata de acest site, m-am hotarat sa fac si eu o comanda mica. Spun mica pentru ca mi-a fost teama sa risc intrucat citisem experienta nu tocmai placuta a Catalinei cu acest site. Am pus comanda pe 19, ieri am primit-o si astazi am ridicat-o.
Am fost la posta, apoi cu Pufica la doctor si apoi mai-mai sa-mi rup gatul pana acasa sa desfac minunatia. Ceea ce mi-a placut la prima vedere a fost modul de ambalare a produselor. Fiecare produs ambalat separat foarte sigur.
Cand am deschis cutia, mi-a sarit in ochi acest cofraj superb! Pana si Pufica a fost putin surprinsa la vederea lui.
In el era ambalat samponul de la AVALON - Thickening Shampoo. Mi-a placut maxim ca-n afara de cofraj, era pus intr-o punga inchisa la gura, plus ca era sigilat la capac. Am citit la alte fete c-au avut placuta surpriza sa primeasca produse scurse in colet, dar la mine n-a fost cazul.
Al doilea produs pe care mi l-am cumparat este balsamul hidratant pentru par uscat/deteriorat de la MADRE LABS. Recunosc c-am cumparat acest balsam dupa ce-am citit pe cateva bloguri ca are un miros de capsuni senzational. Si asa este! Daca o sa vedeti zilele astea o stire la TV cu o nebuna care-a ajuns la urgente dupa ce-a mancat balsam de par (pe stilul unui nebun care si-a bagat un spray in fund), sa stiti ca despre mine-i vorba in propozitie! Si acest produs a venit frumos ambalat intr-o punga separata si sigilat la capac.
Ultimul produs cumparat este o pasta de dinti care promite albirea danturii (imaginati-va ca aici am pus doua puncte, ca mai nou nici tasta asta nu-mi merge) XYLIWHITE. Am zis ca fac poze inainte si dupa, ca sa va arat ce face exact aceasta pasta de dinti, dar cum sunt o mare norocoasa de felul meu, fix azi mi-au iesit doua herpesuri (doua puncte din nou) unul pe buza de jos si unul pe buza de jos. Angelina Jolie e mic copil, va zic! Sunt de buna credinta, dar nu vreau sa va oripilez definitiv si irevocabil!
In afara de produsele comandate de mine, am primit CA CAdo' si un borcanas minuscul cu gem, o carpa pentru sters ochelarii si niste brosuri.
Toata distractia asta m-a costat 20,31 dolari. Eu sper sa merite. Pasta de dinti am folosit-o deja in seara asta, pentru ca mi s-a terminat ceea ce foloseam inainte. Sampon si balsam mai am, dar asa de tare ce-mi vine sa le incep si pe astea vai-vai! Si am asa o presimtire ca n-o sa pot rezista. Voi asteptati sa folositi produsele pe care le folositi inainte de-a incepe altele noi sau nu va impuneti astfel de restrictii? Hai, incurajati-ma!