Am încercat atât de multe rimeluri în ultimele luni, de nici nu le mai știu numărul.
Cel care mi-a plăcut cel mai mult dintre toate a fost Miss Sporty Pump Up Etxra Lash, pe care l-am și folosit până de curând când am renunțat la el aproape de tot. Și asta pentru c-am descoperit un nou rimel care m-a cucerit: Lash Sensational de la Maybelline.
Am citit despre el o mulțime de review-uri pozitive și abia așteptam să apară și la noi pe piață. O grămadă de fete impresionate de el, chiar și iubitoare de rimeluri foarte scumpe care au renunțat la ele pentru acesta. Mi-a plăcut din prima zi de când l-am folosit, ca mai apoi să-mi placă și mai mult, odată ce-am îmbunătățit metoda de aplicare. Și-o să înțelegeți mai încolo la ce mă refer.
Are o perie foarte ciudată, din cauciuc: pe o parte are perii mai lungi, iar pe partea cealaltă sunt mult mai scurți. Prima dată când l-am folosit, am aplicat două straturi așa cum obișnuiesc, folosind doar partea cu perii mai lungi. Marea revelație s-a produs în momentul în care-am încercat și altă metodă de aplicare: primul strat cu perii mai lungi și al doilea cu perii mai scurți. Rezultatul a fost wow!
Lash Sensational îmi oferă aproape tot ceea ce-am nevoie de la un rimel. Separă genele și, chiar dacă aplic mai mult de două straturi, nu le lipește între ele și nu le încarcă exagerat. Oferă volum și lungime, și este foarte negru. De asemenea, rezistă foarte bine pe parcursul întregii zile și nu se usucă, astfel că nici nu cad bucațele din el pe obraji. Mai jos, vă las o fotografie să vedeți cum arată genele după ce am aplicat două straturi de rimel.
Am spus că îmi oferă aproape tot ceea ce-am nevoie de la un rimel, întrucât are și un minus. Nu știu dacă e conceput să fie rezistent la apă, întrucât nu scrie pe el, dar se demachiază foarte greu. Trebuie neapărat să folosesc un demachiant pe bază de ulei pentru a-l curăța. Loțiunile micelare nu-i fac față, decât foarte greu.
Per total, Lash Sensational de la Maybelline este un rimel foarte foarte bun și vi-l recomand. Din punctul meu de vedere, este cel mai bun rimel pe care Maybelline l-a scos pe piață până acum. Și am încercat destule.Voi l-ați încercat?