Atunci când vine vorba de parfumuri, sunt extrem de pretențioasă. Sunt foarte puține parfumuri pe care le-am mirosit în viața asta și mi-au plăcut cu adevărat, iar de multe dintre ele m-am plictisit foarte repede.
Unul singur mi-a rămas în inimă mai bine de patru ani de zile și încă îl iubesc aproape la fel de mult. Așadar, colecția mea de parfumuri este destul de restrânsă. Un singur parfum pe care mi-l doresc îmi lipsește din colecție, dar sper să-l rezolv și pe ăla cât de curând.
Primul cu care voi începe este cel de care vă spuneam la început, parfumul pe care l-am iubit cel mai mult în viața asta. Încă-mi mai place, nu am renunțat la el, însă momentan mai am și alte preferințe. Ceea ce vă pot spune despre Michael Kors Signature Eau de Parfum este că e un parfum cu personalitate, în adevăratul sens al cuvântului. Este destul de greoi și nu este genul acela de parfum care să se potrivească tuturor. Deși nu pot spune că mă dau în vânt după parfumurile dulci, acesta face parte din această categorie. Are un miros puternic, floral și rezistă extrem de bine pe pielea mea.
Black Opium de la Yves Saint Laurent este parfumul meu preferat în acest moment și cel pe care-l și folosesc cel mai des. În ultimul timp, am lăsat-o mai moale, întrucât nu mi se pare potrivit pentru sezonul cald, ci este mai degrabă un parfum de iarnă. Deși nu am văzut asta în descrirea lui oficială, mi se pare că are un ușor iz de tutun proaspăt și treaba asta mie-mi place foarte mult. Este un parfum dulce, dar nu grețos și mi se pare că are un aer foarte sexy. Foarte multe persoane susțin că acest parfum aduce a La Vie e Belle de la Lancome, dar mie acela nu-mi place și pe pielea mea nu miroase deloc așa.
Si de la Giorgio Armani este cel mai recent intrat în colecția mea și-mi place cel mai puțin. Primele dăți când l-am folosit, mi se părea că miroase a spirt pe pielea mea. Am făcut o pauză și recent am început să-l folosesc din nou. Nu pot spune că mai simt mirosul acela de spirt, însă nici nu miroase cum mi-aș dori. Spre exemplu, l-am mirosit pe altă persoană și mi-a plăcut la nebunie. Parfumul este floral, dar totuși fresh, delicat și mi se pare că este potrivit pentru primăvară. La capitolul rezistență nu excelează, dar vreo 3-4 ore îl simt.
Si Eau de Parfum Intense de la Giorgio Armani este varianta mai intensă a celui de mai sus. Acesta îmi place mult mai tare și mi se potrivește mai bine. Ca și miros, eu îl percep ca un amestec între fresh și dulceag. Mi se pare ceva mai sofisticat decât Si, care pare mai degrabă un parfum de adolescente. Multe persoane îl preferă pe cel original, însă mie-mi place mult mai tare acesta, mai ales că rezistă mai bine pe pielea mea și-l simt uneori chiar și la finalul zilei.
Pink Tubereuse de la Mad et Len este cel mai deosebit parfum dintre toate cele pe care le am. Deși la început este foarte puternic, pe parcurs mirosul devine mai delicat. Primele cuvinte care-mi vin în minte pentru a descrie acest parfum sunt sexy și misterios. Mi se pare că la toate parfumurile de la branduri cunoscute, se simte mirosul acela de alcool pe care toate-l conțin. La ăsta nu am sesizat izul acela și când mă dau cu el parcă face parte din mine. Nu știu exact cum să explic, că tare mai e greu să descrii parfumuri!
Ultimul parfum din colecția mea are mai degrabă valoare sentimentală. Nu-l mai folosesc, pentru că nu simt că mi se mai potrivește, dar nici nu vreau să-l arunc. Tommy Girl de la Tommy Hilfiger, de fapt apă de colonie, a fost cumpărat prima dată când am vizitat Londra, dintr-un duty free de pe Heathrow, în urmă cu vreo opt ani. Mi-a plăcut foarte mult la vremea aceea, datorită mirosului foarte fresh, tineresc. Nu mă văd purtându-l acum la 30 și ceva de ani, ci mai degrabă îl văd purtat de o adolescentă. E vioi, îți dă poftă de viață și îmi aduc aminte că era și foarte rezistent.
Cred că parfumurile sunt o chestie foarte personală și intimă și să faci cadou cuiva un parfum mi se pare cea mai proastă idee, pentru că e foarte greu să nimerești gusturile. Cu atât mai mult cu cât un parfum poate mirosi total diferit pe pielea mai multor persoane. Parfumul pe care mi-l doresc în acest moment este Florabotanica de la Balenciaga. Îl vreau, îl vreau, îl vreau! Miroase atât de bine și când închid ochii îi simt mirosul în nări. Vreau neapărat să mi-l cumpăr în perioada următoare, mai ales că este un parfum ce mi se pare că se potrivește foarte bine sezonului estival.
Care este parfumul vostru preferat?