Dacă-mi citiți blogul de ceva timp, probabil știți că foarte foaaaarte rar mi se întâmplă să-mi placă un parfum.
Mai exact, în ultimii cinci-șase ani nu mi-au plăcut decât trei. Nu sunt la nimic pe lumea asta mai pretențioasă decât sunt la parfumuri.
Săptămâna trecută, am făcut cunoștință cu un nou parfum: Opium Black de la YVES SAINT LAURENT. Auzisem de la multă lume că miroase bine, însă, nu am fost convinsă până nu l-am simțit eu cu nasul meu. Prima dată, l-am mirosit la Antonia și m-a impresionat. Mi-am făcut griji că pe pielea mea va mirosi altfel. În momentul în care m-am dat cu el, am rămas mută de plăcere.
Parfumurile sunt niște chestii foarte personale, sau cel puțin așa le percep eu. Tocmai din acest motiv, mi se pare că nu poți face cadou cuiva un parfum. Trebuie să te reprezinte, să se potrivească pielii tale și să și reziste. O altă surpriza plăcută în cazul lui Opium Black este că rezistă foarte bine pe pielea mea. Iar asta este extrem de important pentru mine, pentru că nu am obiceiul să reaplic peste zi. Mi-a plăcut replica unei colege "Parfumul ăsta miroase a tine!"
Nu mă pricep absolut deloc să descriu parfumuri și cred sincer că puțini sunt cei care știu să facă asta. Mie îmi pare un parfum dulce, plin de personalitate, puternic. "La început, parfumul
intens de cafea are scopul să îţi trezească simţurile. Apoi, parfumul devine
din ce în ce mai feminin şi delicat datorită florilor de iasomie şi portocal.
În final, parfumul capătă o notă de mister şi eleganţă datorită notelor sale de
vanilie, paciuli şi cedru lemnos." În mod normal, nu mă înnebunesc după mirosul de vanilie, dar cumva se leagă foarte bine în combinația asta.
Pe mine m-a cucerit acest parfum și cu siguranță nu mă voi despărți de el în perioada următoare. Voi l-ați mirosit? Vă tentează?
