28 decembrie, 2014

Preferatele lunii decembrie

preferatele lunii decembrie 
Anul ăsta este pentru prima dată când m-am hotărât să fac o postare dedicată preferatelor lunii decembrie.
Până acum, am făcut direct doar postările cu preferatele anului. Dar pentru că am destule produse care mi-au plăcut foarte mult luna aceasta, dar nu vor ajunge în preferatele anului 2014, m-am gândit că merită menționate și acestea.
În luna decembrie, mi-am cumpărat două farduri de obraz pe care le-am folosit în disperare și care-mi plac la fel de mult. Unul are textură de cremă/spumă și are o culoare pe care eu nu am mai folosit-o până acum pe obraz. Se întinde foarte ușor și este rezistent, iar nuanța mi se pare foarte potrivită pentru iarnă: Soft Blush Mousse de la WJCON în nuanța 01. Dacă vă face cu ochiul acest fard de obraz, dați fuga să-l luați pentru că este ediție limitată. 
Celălalt fard de obraz care mi-a plăcut în decembrie este unul pe care mi l-am dorit de foarte mult timp: PHYSICIAN'S FORMULA - Happy Booster Blush în nuanța Natural. Îmi place atât de mult, încât acum îmi mai doresc și alte nuanțe. Este neașteptat de bun pentru prețul pe care-l are, de doar 11,47 dolari.
fard de obraz Wjcon/fard de obraz Physician's Formula Happy Booster
Dipbrow Pomade de la ANASTASIA BEVERLY HILLS - eram de mult timp curioasă de produsele de la acest brand, așa că în luna decembrie, am profitat de reducerea de 20% și mi-am cumpărat pomada pentru sprâncene. Nu eram foarte convinsă că mi-o doresc cu adevărat, pentru că am văzut multe sprâncene horror conturate cu acest produs. Dar, dacă este aplicat cu atenție, puțin și cu o pensulă bună, rezultatul este de nota 10. Mi-am cumpărat cea mai deschisă nuanță - Blonde - și sunt foarte mulțumită de alegerea făcută, mai ales că am oroare de sprâncenele puternic conturate și prea închise la culoare.
Dipbrow Pomade ANASTASIA BEVERLY HILLS
În decembrie, am dezvoltat o adevărată obsesie pentru buzele în nuanțe foarte puternice. Și pentru că unul dintre rujurile mele preferate este BOURJOIS Rouge Velvet Edition în nuanța Hot Pepper, mi-am mai cumpărat o nuanță - Pink Pong. Le ador pe amândouă la fel de mult și datorită nuanțelor, dar și datorită calității lor. Aproape la fel de mult, îmi place și creionul ruj Simply Red Rossetto in Matita în nuanța Chianti de la WJCON. Toate cele trei rujuri sunt mate, textură pe care o prefer la rujurile în culori puternice.
rujuri mate Bourjois/Wjcon
Luminous Eye Serum de la ANDALOU NATURALS este crema de ochi pe care-am folosit-o toată luna decembrie. Nu intră foarte repede în piele, dar având textură de gel, pielea nu rămâne grasă, ci mai degrabă umedă. Cu toate acestea, până ce sunt pregătită să-mi fac machiajul, zona ochilor este hidratată, iar anticearcănul se așează bine peste acest produs.
ANDALOU NATURALS Luminous Eye Serum
Amplifeye Lash&Brow Fortifier de la XTREME LASHES - am primit acest produs prin luna octombrie și de atunci l-am folosit aproape în fiecare seară, pe gene. Rezultatul pe care-l așteptam era să-mi îndesească genele, în special pe cele de jos. Nu am observat nicio schimbare din acest punct de vedere, însă mi le-a lungit destul de mult și, din acest motiv, era musai să-l menționez la preferatele lunii decembrie.
XTREME LASHES Amplifeye Lash&Brow Fortifier
Gel de curățare EUCERIN DermatoClean - deși nu simt că-l egalează în topul preferințelor mele pe cel de la Gerovital, îmi place foarte mult să-l folosesc: curăță bine tenul și nu-l lasă deloc uscat. 
Eucerin DermatoClean
Deodorant spray B.U. Trendy - deodorantele B.U. rămân în continuare preferatele mele, atât pentru eficiență, cât și pentru miros. Cu siguranță, le veți vedea în postarea cu produsele preferate ale anului 2014. Dintre toate pe care le-am folosit până acum, Trendy îmi place cel mai mult ca și miros. 
Deodorant spray B.U. Trendy
Destul de recent, am primit gama Vinexpert de la CAUDALIE. Nu am introdus toate produsele în rutina mea de îngrijire a tenului, ci doar două dintre ele pentru moment: Night Infusion Cream și Firming Serum. Ambele îmi plac foarte mult, dar serumul este clar preferatul meu. Voi reveni cu review pentru ele. 
Caudalie Vinexpert
Pentru a doua oară anul acesta, mi-am luat inima în dinți și-am încercat un nou șampom: GLISS Hair Repair. Ceea ce m-a convins să le dau o șansă a fost mirosul lor. Nu este tocmai un criteriu fericit în a alege un produs cosmetic, însă am avut noroc și de această dată: șamponul nu mi-a provocat mătreață, iar balsamul lasă părul moale și hidratat. 
Gliss Hair Repair
Trecând peste partea de beauty a acestei postări, au fost și alte lucruri care mi-au plăcut luna aceasta și nu puteam să nu menționez noul meu ceas din lemn de la JORD, pe care l-am purtat cu drag toată luna. 
ceas din lemn Jord
La capitolul filme, am văzut câteva bucăți care mi-au plăcut foarte mult și pe care le recomand. În primul rând, am fost la Hobitul și mi-a plăcut la nebunie! Cred că dintre toate filmele văzute anul acesta, Hobitul mi-a plăcut cel mai mult. De asemenea, am revăzut și câteva filme la care mă uit în fiecare an în această perioadă: Little Women, Jurnalul lui Bridget Jones și Love Actually. Foarte bune toate trei, Bridget Jones fiind unul dintre filmele mele peferate, pe care l-am văzut de zeci de ori. 
Nu se putea să nu am și câteva obsesii muzicale în luna decembrie, așa că vi le las pe toate mai jos. 
În rest, sper c-ați avut un Crăciun frumos! Al meu a fost acasă la ai mei, cu multă multă mâncare și multă leneveală. Am fost la recuperare :))