02 octombrie, 2014

Produse de machiaj pentru începători

 
Am primit un feedback foarte pozitiv după postarea Cinci pensule de machiaj pentru începătoare, așa că m-am gândit să continui această serie.
 
Am foarte multe prietene care sunt începătoare într-ale machiajului, dar care uneori își doresc să experimenteze. Am cotrobăit prin toate sertarele mele cu produse și am pus cap la cap ce-ar trebui să conțină, după părere mea, trusa de machiaj a unei fete care este la început. La fel ca și în cazul postării cu pensulele, mi-am imaginat cum ar fi s-o iau acum de la zero și să nu am absolut niciun produs de machiaj, ce-aș cumpăra?! 


Fondul de ten cred că este cel mai important. Asta dacă nu ai un ten perfect! Dar cum majoritatea dintre noi nu avem, cred că fondul de ten este esențial. Fie că vă place o acoperire mai mică sau mai mare, fondul de ten Illuskin din colecția The One de la ORIFLAME cred că se potrivește tuturor gusturilor, precum și tipurilor de ten. Dacă vrei să investești ceva mai mulți bani, Vitalumiere Aqua de la CHANEL nu te va dezamăgi. Este fondul meu de ten preferat. 

Deși eu nu am folosit mulți ani de zile un anticearcăn/corector, cred că nu strică să ai unul în trusa ta de makeup, pentru acele zile când te trezești cu cearcăneșe cât casa sau îți iese un nenorocit de coș. Tot din gama The One de la ORIFLAME, Illuskin Concealer este perfect! Nu are o acoperire enormă, dar cred că este exact atât cât ai nevoie ca să nu arăți ca o mască. Puteți citi review aici


Pentru fixarea fondului de ten și a corectorului, aveți nevoie de o pudră. Mineralize Skinfinish Natural de la MAC este recomandarea mea la acest capitol. Aplicat cu măsură, nu încarcă tenul și reușește să țină excesul de sebum sub control câteva ore bune. 


Un fard de obraz te va ajuta foarte mult, chiar dacă nu folosești fond de ten și mai ales dacă nu ești foarte tânără. Ca mine hahaha! Aplicat pe pomeți, spre tâmple, ridică pur și simplu fața și o aduce la viață. Am multe farduri de obraz, dar dintre toate, Springsheen de la MAC mi se pare că se potrivește cel mai bine oricărui ton de piele și oricărui tip de machiaj, indiferent de anotimp.


Sprâncenele sunt și ele foarte importante. Pot lega un machiaj sau să-l distrugă. Am observat că de vreo doi ani, multe doamne și domnișoare au făcut o adevărată obsesie pentru sprâncene și le conturează în așa hal că atunci când vorbești cu ele, nu mai vezi altceva în afară de sprâncene. Eu prefer să mi le conturez cu pudră, pentru că par mai naturale. Kit-ul de la ESSENCE îmi place pentru că mi se potrivește culoarea și rezistă întreaga zi. 


Dacă vrei să experimentezi cu machiajul ochilor - eu știu fooooarte multe fete care nu folosesc decât rimel - este musai folosirea unui primer. Mai ales dacă ai pleoape uleioase. Eu una am și, dacă nu folosesc, seara când ajung acasă, fardurile sunt strânse în pliurile pleoapei și arată absolut dizgrațios. Am experimentat la aceste capitol și am ajuns la concluzia ca primerul Shadow Insurance de la TOO FACED este cel mai bun. 


La capitolul farduri de pleoape, am trei recomandări. Un machiaj neutru cred că se potrivește absolut oricui. Atunci când nu am niciun fel de inspirație, știu sigur că două farduri mă vor scoate din belea: All That Glitters și Swiss Chocolate, ambele de la MAC. Sunt cele mai folosite farduri ale mele. 


Dar dacă îți dorești totuși să încerci mai multe tipuri de machiaj, cred că trusa Naked de la URBAN DECAY este exact ceea ce ai nevoie pentru început. Poți să faci o groază de combinații cu ea! Ca să nu mai zic că te vei bucura de ea ani de zile.


Un tuș negru cred că nu trebuie să lipsească din trusă, mai ales pentru un machiaj de seară. Chiar dacă îți va fi greu la început să te obișnuiești cu el, în timp, îți va fi din ce în ce mai ușor. Din punctul meu de vedere, un tuș de tip cariocă este cel mai simplu de folosit. Recomandarea mea: Super Liner Perfect Slim de la L'OREAL.


Rimelul este de asemenea extrem de important. Mulți ani de zile, a fost singurul produs de machiaj din trusa mea, mai ales că la liceu nu aveam voie să mă machiez. Tocmai din acest motiv, am dezvoltat o adevărată obesie pentru rimeluri. Am încercat o tonă și unul dintre preferatele mele este False Lash Effect de la MAX FACTOR (review aici). Nu este preferatul meu, ci Boombastic de la GOSH. Dar acela este destul de greu de folosit și ai nevoie de multă răbdare, așa că nu-l recomand unei începătoare că s-ar putea să mă înjuri. 


Și așa ajungem la ultimul produs de machiaj: rujul! Chiar dacă nu folosești zilnic un ruj, sunt convinsă că la o ieșeală nu dă rău să ai buzele colorate. În funcție de tipul de machiaj pe care-l porți și de momentul zilei, concluzia mea este că ai nevoie de trei grupe de rujuri: roșu, nude și universal. Așa m-am gândit eu să le denumesc :) 

Roșul perfect pentru mine este Russian Red de la MAC. Dar dacă simți că nu ți se potrivește culoarea, sunt convinsă că vei găsi una pe placul tău în noua colecție Pure Reds de la L'OREAL.

La capitolul rujuri nude, am două alegeri: Notting Hill Nude de la RIMMEL și Julianne's Nude din colecția Privee de la L'OREAL

Rujul universal sau de zi cu zi sau cum vreți voi să-i spuneți este pentru mine Sunset Romance 18 din gama Colour Crush de la THE BODY SHOP.

Și cred că acestea sunt produsele de care aveți nevoie pentru început. Evident puteți să mai tăiați din ele, în funcție de priorități :) Sper că vă este folositoare această postare!