Dintre toate lunile din 2014, asta mi s-a părut c-a trecut cel mai repede.
Parcă nici n-am avut timp să-mi dau seama că s-a terminat aprilie și pac...iunie bate la ușă. Multe-multe produse faine am descoperit luna asta. Dar nu o să vi le arăt pe toate, din simplul motiv că pe unele (vezi ultima comandă iherb) abia am început să le folosesc. Așa că mai jos o să vă arăt doar o parte din ele: unele sunt noi, altele sunt redescoperiri.
Deodorant B.U. in action - am mai spus și cu alte ocazii că-mi plac foarte mult deodorantele de la acest brand, iar luna asta am avut ocazia să încerc unul pe care nu l-am mai avut până acum. Dintre toate, mirosul acestuia îmi place cel mai mult - miroase a...curat!
Gel de duș cu lapte de bumbac și mac Les Petit Marseillais - deși nu e cel mai hidratant gel de duș din lume, în zilele când știu că urmează să mă dau cu o cremă de corp, doar pe acesta-l folosesc. Îmi place la nebunie că face spumă multă și are un miros delicat.
Mască pentru păr uscat și vopsit Luiza Essence - pentru că nu m-am mai tuns de câteva luni bune și-am și folosit placa de îndreptat la greu, părul meu nu a avut cele mai fericite zile în luna mai. Dar pănă reușesc să-mi fac timp să ajung la salon, masca asta mi-a fost de mare mare ajutor. Deși am vârfurile extrem de uscate, de mi se încâlcește peria în el, acest tratament a reușit să-l mai îmblânzească puțin și părul meu o iubește. Voi scrie în curând despre ea.
Caudalie Polyphenol C15 - recent intrată în rutina mea de îngrijire a tenului, această gamă nouă de la Caudalie m-a convins. Dintre toate cele trei produse, preferatul meu este fluidul antirid cu FPS 20. Are o textură foarte ușoară și se absoarbe foarte bine în piele. În zilele când ies din casă, folosesc peste o cremă cu FPS 50, pentru că 20 nu este îndeajuns pentru anotimpul ăsta. Dar atunci când stau în casă, acest fluid este tot ceea ce am nevoie. Nu uitați că razele soarelui pătrund și prin ferestre!
Skin Base Visage de la MAC - l-am folosit cu drag și spor toată luna și-mi place mult, mai ales că m-a făcut să nu mai regret c-am dat banii pe fondul de ten Nars Sheer Glow. Puteți citi despre el aici.
Ultra Smoothing Bronzer de la Physician's Formula - îl am de mai bine de un an de zile și recent l-am redescoperit. Am mai multe bronzere și le folosesc prin rotație, pentru că mă plictisesc destul de repede de ele. Cred că pe acesta însă l-am folosit cel mai des, pentru că nuanța lui mi se potrivește cel mai bine și este și foarte rezistent.
Mineralize Skinfinish Natural de la MAC - și această pudră este o redescoperire. O folosesc de foarte mult timp, dar schimbarea pe care-am făcut-o este că acum o folosesc doar să fixez anticearcănul. Până acum o foloseam doar pe față, iar pentru zona de sub ochi foloseam o pudră pulbere. Am descoperit recent, din greșeală, că e foarte bună și pentru această zonă.
Sumptuous Cleansing Butter de la The Body Shop - am scris deja aici despre el și doar vreau să mai spun încă o dată că-mi place mult de tot!
Rujurile pe care le-am folosit cel mai des luna aceasta au fost Revlon Just Bitten Kissable Balm Stain în nuanța Rendez-Vous și Rimmel Apocalips în nuanța Stellar. Și pe aceste produse le am de foarte mult timp, dar în mai am abuzat de ele. Ambele foarte rezistente și niște culori perfecte pentru primăvară-vară.
Luna aceasta am și o dezamăgire: demachiantul pentru ochi de la Nivea. L-am cumpărat din curiozitate, dar din păcate nu mi se potrivește. Nu l-am folosit decât o singură dată, doar la un ochi. Pentru că după câteva secunde a început să mă usture foarte tare zona și am preferat să continui cu altceva.

Tot în mai am descoperit și ultima piesă a lui Justin Timberlake și, în afară de faptul că-mi place la nebunie melodia, videoclipul este absolut senzațional.
Am reușit să văd și eu în sfârșit partea a doua din Hunger Games și mi-a plăcut la nebunie, chiar mai mult decât prima parte. Abia aștept să văd ultimele două părți, dar mai am de așteptat. Dacă nu l-ați văzut și gustați genul, vi-l recomand. Nu o să vă plictisiți nici măcar o secundă.
Și închei urându-vă un iunie liniștit, la fel cum îmi doresc și mie, că tare agitat a mai fost până acum anul ăsta...
Later edit: am uitat să menționez fardul pe care l-am folosit cel mai mult în luna mai. Este L'Oreal Color Infallible - Metallic Lila, căruia i-am făcut review aici.