12 mai, 2014

L'Oreal Color Infallible - Metallic Lilac

 
N-am mai apucat să scriu de câteva zile. Am avut o perioadă foarte aglomerată la serviciu - am lucrat inclusiv sâmbătă - și-am rămas în urmă rău de tot cu postările.
Mai am câteva review-uri pe țeavă, trebuie să vă povestesc despre evenimentul Paula's Choice de a cărui organizare m-am ocupat și v-am mai pregătit și-un concurs The Body Shop. Sper ca săptămâna asta să reușesc să le fac pe toate.
Primul produs despre care vreau să vă vorbesc o să-l vedeți cu siguranță în postarea cu preferatele lunii mai, pentru c-am devenit obsedată de el! Este vorba despre fardul de pleoape L'Oreal Color Infallible în nuanța Metallic Lilac. Știu despre aceste farduri încă de când au apărut și-am văzut și citit zeci de review-uri pozitive despre ele, așa că de ceva vreme am tot vrut să încerc și eu măcar unul.
Acest fard de pleoape este de fapt un pigment care nu este pulbere, ci este presat. Acest lucru face aplicarea foarte ușoară, fară să ung jumătate de casă. Mai am câțiva pigmenți de la alte branduri, dar sunt pulbere și e jale cu ei! Deși sunt mult mai pigmentați decât fardurile normale (că de aia sunt pigmenți :)), am renunțat să-i mai folosesc din cauză că de fiecare dată murdăream tot în jurul meu. Domnii de la L'Oreal au fost însă destul de inteligenți să vină pe piață cu acest concept de pigmenți presați. Din câte știu, Georgio Armani mai are ceva de genul ăsta, dar prețul este cu muuuult mai mare. 
Eu am ales o culoare care-mi lipsea din colecție - un lila metalic, care se potrivește nuanței ochilor mei. Am încercat mai multe metode de aplicare, dar cel mai simplu mi se pare cu degetul. De asemenea, pentru o culoare mai intensă, am folosit și o pensulă plată, umezită în prealabil. Pe asta am încercat-o doar seara, întrucât pentru zi mi s-a părut mult prea intens, mai ales că este o culoare destul de puternică. 
În afară de culoarea foarte intensă, și rezistența este impecabilă! Deși întotdeauna folosesc un primer de pleoape, mi se mai întâmplă ca după foarte multe ore, fardurile să mi se strângă în pliurile pleoapei. Metallic Lilac a rezistat cel mai mult 14 ore. 
Pentru că nu obișnuiesc să cumpăr din magazine fizice (cu excepția Sephora și DM Markt), nu știu să vă spun decât că puteți găsi acest pigment pe produsecosmetice.ro, la prețul de 29 lei. Tot aici puteți găsi produse de make-up și de la branduri precum NYX, Revlon, Almay, Max Factor și multe altele. În afară de produse de make-up, puteți găsi și foarte multe alte produse cosmetice. Eu mai am o mască de păr, pe care însă mai vreau s-o folosesc o perioadă înainte de-a vă povesti despre ea. 
Ați încercat acest pigmenți de la L'Oreal?