N-am mai scris de anul trecut la rubrica asta și poate vă întrebați care e mersul. Mersul nu e unul foarte grozav.
Pe foarte scurt, în luna ianuarie m-am îngrașat vreo trei-patru kilograme, care se văd ca naiba de tare. Și nu, nu din cauza sărbătorilor sau c-aș fi mâncat ca sparta sau că n-am mai făcut sport. Cred că totul s-a petrecut la nivel psihic. Luna ianuarie și parte din februarie au fost foarte foarte grele pentru mine. Am fost foarte stresată de diverse aspecte din viața mea, am avut și ceva probleme de sănătate din cauza asta. Eu fac parte din grupul persoanelor care se îngrașă pe fond de stres, chiar dacă nu-mi schimb stilul de viață. În fine, acum mă lupt să reintru în normal și, în acest sens, am început un nou program de exerciții, tot al lui Jillian Michaels - 6 week Six-Pack. Și despre el vreau să vă povestesc astăzi, mai exact despre nivelul 1.
Ce m-a făcut să aleg acest program? Luna asta cred că fac un an de când am început să fac sport în mod regulat, cel puțin de trei ori pe săptămână în perioadele aglomerate, iar în cazurile fericite de cel puțin cinci ori. Lăsând la o parte pierderea în greutate, schimbările care s-au petrecut cu corpul meu mă minunează zilnic. Picioarele sunt tari ca piatra, nu mi-aș putea dori mai mult la acest aspect; la brațe mai am de muncit, dar s-au schimbat radical; fundul - la acest aspect, va spun sincer că nu aveam nicio speranță; l-am avut plat de când mă știu - este cel care mă uimește cel mai tare și acolo am văzut schimbarea cea mai wow. Dar abdomenul...abdomenul...îmi vine să-l tai cu satârul. Da, s-au produs schimbări și la nivelul ăsta, dar acestea nu mă mulțumesc nici cât negru sub unghie! Așa că m-am gândit să încep acest program care este targetat pe zona asta.
Programul conține două niveluri, a câte 35 de minute fiecare cu tot cu încălzire și răcire. Așa cum am spus și mai sus, azi vă povestesc doar despre nivelul 1, pentru că la acesta sunt acum. Oficial fiecare nivel se face timp de trei săptămâni. Eu de luni ar trebui să trec la nivelul 2, dar nu mă simt pregătită să fac acest pas, așa că voi mai face încă o săptămână nivelul 1. Pentru a urma acest program, tot ceea ce aveți nevoie este o greutate și o saltea.
La fel ca și în cazul celorlalte programe ale lui Jillian pe care le-am făcut, aceasta este însoțită de două tipe: una face varianta pentru începători și una pentru avansați. Eu am urmat-o pe cea pentru avansați, dar la vreo două exerciții nu m-am putut ține după ea și-am făcut varianta pentru începători. Programul începe cu încălzirea, care este într-un ritm foarte alert - combinații de cardio și stretching. Apoi, urmează doua circuite identice, care durează aproximativ 15 minute fiecare, al doilea făcându-se într-un ritm ceva mai alert decât primul. Circuitele cuprind atât exerciții în picioare, cât și pe saltea, la unele dintre ele folosindu-se și o greutate. Doar una! Sunt foarte multe abdomene din toate pozițiile posibile (nici nu mă gândeam că pot exista atâtea tipuri de abdomene), dar și ceva cardio - mai puțin însă decât în 30 Day Shred, spre exemplu. Cele mai enervante exerciții sunt pentru mine burpees. Dacă nu știți ce înseamnă, căutați pe Youtube. Le urăsc din tot sufletul și din toată inima, dar le fac...
Din tot ce-am făcut până acum (30 Day Shred, Ripped in 30), acesta mi se pare cel mai epuizant. În primele zile am avut febră musculară foarte puternică, dar doar la abdomen. În rest, nici nu aveam motive să am, pentru că nu veneam după o pauză de sport, ci tocmai terminasem 30 Day Shred pentru a...patra oară cred.
De data asta, vă pot da și câteva date concrete. O colegă mi-a împrumutat un ceas Polar, cu care mi-am putut măsura câțiva parametri, în funcție de greutate, înâlțime și vârstă: durată program - 35:44 min; calorii consumate - 245kcal; ritm cardiac - media 134 și maximum atins 214. Treaba asta cu 214 m-a cam speriat și pus pe gânduri, ca să fiu sinceră, pentru că este foarte foarte mult. Tot ceea ce depășește 200 devine periculos pentru inimă. De aici, am tras două concluzii: ori am eu o problemă medicală, ori trag de mine mai mult decât e cazul. Adică ea zice la un moment dat ceva de genul că ”probabil că simțiți că vă crapă inima-n piept, dar continuați”, dar totuși nu mi-aș dori să-mi crape inima-n piept...la propriu! Ca să lămuresc acest aspect, cel mai probabil că voi merge la medic pentru un control de rutină să vedem ce și cum. Mi-ar părea rău de tot dacă ar trebui să întrerup exercițiile fizice și cred că m-ar afecta major. Dar, să fim optimiști zic! Mai jos v-am pus și o poză cu graficul din timpul programului; liniile alea reprezintă nivelul la care se afla ritmul cardiac în diferite momente ale circuitului.
Cred că asta e cam tot ce aveam de spus în această fază. Voi reveni cu o postare după ce termin și nivelul 2, cel mai probabil peste vreo lună. Dacă aveți întrebări, lăsați-mi-le în comentarii și voi încerca să răspund în timp real. În altă ordine de idei, oare ce program să fac după ce-l termin pe ăsta?!