22 martie, 2014

Comandă iherb nr.16

 
M-am chinuit ceva cu comanda asta, pentru că voiam neapărat două produse care niciodată nu se aflau pe stoc în același timp.
Intram de mai multe ori pe zi să verific și, când în sfârșit le-am nimerit, am și dat comanda. Așadar, am pus-o pe 7 martie și pe 17 aveam aviz în cutia poștală, iar azi am mers și-am ridicat-o. Mi-am comandat cinci produse, pe care-am plătit 40,64 dolari. Mă oftic că de data asta am uitat să-mi adaug ceva în coș de la secțiunea freebies și chiar aveau niște chestii interesante. Data viitoare, care cred că va fi chiar în zilele următoare. 
Încep cu produsul pe care mi l-am dorit cel mai mult: Miracle Complexion Sponge de la Real Techniques. Nenorocitul ăsta nu era niciodată pe stoc. L-am pândit de mi-a venit rău, dar cred că a meritat așteptarea. L-am folosit azi și-mi place la nebunie. Chiar mai mult decât burețelul Beauty Blender. De fapt, ăsta a și fost motivul pentru care l-am cumpărat: BB m-a ținut mai bine de doi ani și cred c-a venit vremea să renunț la el (și-a meritat fiecare bănuț, chiar dacă e destul de scump). Pe cel de la Real Techniques am dat doar 6 dolari și-l puteți găsi aici. Pentru cele care nu știți, este un burețel pentru aplicarea fondului de ten, a anticearcănului și chiar și a fardului de obraz cremă și, după părerea mea, este mai bun decât orice pensulă din lume.
Un alt produs care nu era niciodată pe stoc este scrub-ul de corp Cool Mint Lemonade de la Giovanni. După cum știți, am avut varianta cu ciocolată despre care am scris aici, dar mi-am dorit mult să-l încerc și pe acesta. Nu am apucat să-l folosesc, dar vă pot spune că miroase de vis, parcă a înghețată. Îl puteți găsi aici la prețul de 9,77 dolari pentru 260 de grame.
Motivul pentru care-am cumpărat următorul produs este c-am văzut la Caroline Hirons că recomandă folosirea zilnică a unui tonic cu acid glicolic. Refining Vitamin A and Glycolic Toner de la Derma E mi s-a părut cea mai bună variantă. Am rămas de ceva timp fără tonic și abia așteptam să-mi ajungă acesta, pentru că nu concep să sar peste acest pas în rutina zilnică de îngrijire a tenului. Am dat pe el 9,18 dolari pentru 175 mililitri și-l puteți găsi aici.
De mai bine de un an de zile, folosesc un scrub de față de la St. Ives, despre care-am scris aici. E aproape pe terminate și nici nu-mi mai place mirosul lui, așa c-am vrut să mai încerc și altceva. Am cumpărat unul de la Dessert Essence - Gentle Stimulating Facial Scrub. Am dat pe el 5,70 dolari pentru 120 mililitri și-l puteți găsi aici.
Ultimul produs l-am cumpărat după ce-am văzut o tipă de pe Youtube vorbind despre el. Tipa respectivă spunea că are exact aceleași efecte ca mega-lăudatele măști Glow care, după cum știți, sunt și mega-scumpe. Pe aceasta am dat doar 5,99 dolari pentru 454 grame. Este pudră de argilă și se folosește fie în combinație cu apă, fie cu oțet de mere. Eu de obicei nu am sub nicio formă răbdare să-mi prepar singură măștile de față, dar curiozitatea m-a împins să fac o încercare în acest sens. Produsul despre care vă vorbesc este Indian Healing Clay de la Aztec Secret și-l puteți cumpăra de aici.
Și cam asta ar fi tot ceea ce mi-am cumpărat la cea de-a 16-a comandă de pe iherb. Știu că vă sunt datoare cu câteva review-uri la produsele din ultimele două comenzi, dar promit că vor veni și acelea.
În altă ordine de idei, vă doresc un week-end de vis! Eu mă duc să mă îmbăiez și să încerc absolut toate produsele de care v-am spus mai sus :D