Am fost ieri la un eveniment foarte drăguţ, despre care vreau să vă povestesc şi vouă în câteva cuvinte.
Din cauza programului meu încărcat, nu mai fusesem de câteva luni la un eveniment şi zău că mi-era dor de puţină socializare cu celelalte bloggeriţe.
ING Asigurări de Viaţă a lansat prima comunitate de femei din România susţinută de un brand financiar, o comunitate dedicată femeilor pragmatice, puternice şi inteligente. Unasiuna.ro este un loc de discuţii, dar şi o sursă de informaţii şi inspiraţie. Comunitatea include două componente, una editorială şi una interactivă. Structurat pe patru teme principale - Bani şi planuri, Femei care ne inspiră, Antreprenoriat şi carieră, Viaţă şi pasiuni - site-ul încurajează la interacţiune, încurajând astfel schimbul de experienţe, informaţii şi chiar sprijin între membrele comunităţii.
Pentru
femeia unasiuna.ro cariera este foarte importantă, dar se implică activ în viaţa de familie, are pasiuni şi îi
place să relaţioneze. Este conectată la Social Media, este activă, are planuri de viitor pe care le transformă în
realitate. Femeia unasiuna.ro este interesată de planificare financiară şi
dezbateri pe această temă, plăteşte adesea online şi
apelează la mediul virtual pentru sfaturi şi recomandări legate de preocupările
ei principale.
În cadrul evenimentului, care a avut loc la Parfumeria Madison, am avut parte şi de o experienţă parfumată. Ni s-au dat să adulmecăm trei parfumuri, fiecare reprezentând câte un atribut al femeii moderne: casual, business şi romantică, ca mai apoi fiecare dintre noi a trebuit să intre pe unasiuna.ro şi să voteze aroma preferată. Câştigatoare a ieşit cea romantică, pe care şi eu am votat-o. Nu mă pricep să descriu arome, dar mirosea bine de tot!
Şi zic să vă arăt şi câteva poze de la eveniment.
Odată cu acest eveniment, am avut ocazia să mă îndrăgostesc de un nou parfum. Ştiţi deja că de câţiva ani nu folosesc decât unul singur - cel de la Michael Kors -, dar ieri am descoperit un rival, care a şi ajuns în posesia mea. O să vă povestesc într-o postare separată despre minunăţia de parfum.
Până atunci, vă aştept pe unasiuna.ro!