Nu cred c-am mai scris vreodată pe blog despre vreun film, însă am aşteptat cu nerăbdare să apară The Bling Ring şi-am fost sâmbătă la el. Îl aşteptam din două motive. Primul ar fi că am urmărit cazul care stă la baza aceste ecranizări şi al doilea că o ador pe Emma Watson. Am mai văzut filme cu ea de după perioada Harry Potter şi-mi place foarte mult cum a evoluat.
În general, orice film care este inspirat din fapte reale mă atrage ca un magnet. Aşa a fost şi în cazul The Bling Ring. Ştiam despre cazul respectiv încă de când a izbucnit scandalul în Statele Unite. Dar să vă şi spun despre ce caz e vorba, nu?
Acum vreo câţiva ani, a apărut la Hollywood o gaşcă de adolescenţi care spărgeau locuinţe. Şi nu orice fel de locuinţe, ci doar ale celebrităţilor. Le era foarte uşor să lucreze, dat fiind faptul că la un simplu search pe Google afli tot ce vrei şi ce nu vrei despre anumite vedete...unde se află la momentul respectiv, cu cine etc. Aşa că rând pe rând au spart locuinţele lui Paris Hilton, Linsday Lohan, Orlando Bloom, Megan Fox şi Rachel Bilson.
Filmul, regizat de Sofia Coppola, prezintă toată nebunia asta. Dacă eşti fascinată de lumea celebrităţilor - eu recunosc că sunt -, dacă vrei să vezi tone de haine, încălţăminte, poşete, bijuterii şi lux în toată puterea cuvântului, filmul ăsta e pentru tine. Mie chiar mi-a plăcut mult filmul şi abordarea lui foarte...realistă. Nu vreau să vă zic mai multe, că e prima dată când scriu despre un film și mi-e teamă să n-o dau în spoiler.
Mai vreau să precizez însă că, în afară de opulența prezentă în film, mi-a plăcut foarte mult și coloana sonoră. Chiar am descoperit căteva melodii pe care am început să le ascult obsesiv.
Vă las mai jos trailer-ul.
L-a mai văzut cineva?
Vă las mai jos trailer-ul.