22 iunie, 2012

Review *L'Oreal Mythic Oil*



Din cauza vopsirii constante timp de peste 15 ani, firul de par mi s-a subtiat considerabil. Astfel, parul si-a pierdut din volum, pare mult mai rar si varfurile se usuca daca n-am o grija aproape exagerata de el.

Insa cea mai mare problema cu care ma confrunt este ca, fiind atat de subtire si uscat, se electrizeaza.
Vara mai putin, dar iarna este grav. Adica la modul asta:
Pentru c-am observat ca niciun sampon, niciun balsam, nicio masca din lumea asta nu m-ajuta sa-mi rezolv aceasta problema, am inceput sa caut pe net ce-as putea sa fac in aceasta privinta. Asa am aflat despre uleiurile de par. Si-am stat si m-am gandit "cum naiba sa-mi pun ulei pe par, cand eu am parul gras la radacina?!". Dar dupa cercetari indelungate, am aflat ca nu e absolut nicio problema daca acesta e aplicat cum trebuie, mai exact doar pe lungimea firului de par. 
La inceput, am incercat sa folosesc uleiuri pe care le aveam prin casa - argan, migdale dulci si masline. Insa nici unul din acestea nu a oferit rezultatele mult asteptate. Asa c-am decis sa investesc intr-un ulei creat special pentru par: Mythic Oil de la L'Oreal Professionnel.
Acest produs se gaseste in trei variante: Mythic Oil, Mythic Oil Milk si Mythic Oil Colour Glow. Eu mi-am cumparat prima varianta.
Ce este Mythic Oil? 
Este un amestec de ulei de avocado si samburi de struguri. 
La ce ajuta? 
Hraneste firul de par, lasandu-l stralucitor si suplu, fara a-l incarca. 
Cum se foloseste? 
Se aplica pe lungimea parului atat cand e umed, inainte de uscare, cat si dupa, cand e uscat. 
Eu folosesc acest produs de cateva luni bune: l-am folosit atat iarna, cat si vara, lucru care m-a facut sa ajung la concluzia ca e una din cele mai bune investitii pe care le-am facut in materie de ingrijire a parului. Vine ambalat intr-un recipient cu pompita care contine 125 ml de ulei incolor, cu un miros absolut demential! Aceasta pompita cu care este prevazut e mare smecherie - ma ajuta sa dozez cu exactitate produsul si nu mai am batai de cap cum aveam in cazul uleiurilor obisnuite, cand intotdeauna turnam prea mult. 
Cred ca din pozele de mai sus, facute fix azi, va puteti da seama cat de putin produs am folosit in toata aceasta perioada: o pompita imi ajunge pentru tot parul! Il folosesc de cate ori simt nevoia si doar pe parul uscat, intrucat pe parul umed aplic un balsam pentru protesctie termica. Iarna il foloseam cam de trei-patru ori pe saptamana, iar acum cam o data, de doua ori maxim. In cazul in care am fire explodate si in partea de sus a capului, nu ma feresc sa-l aplic si acolo. Daca este aplicat cu grija si intr-o cantitate mica, nu ingrasa parul absolut deloc. 
In afara de faptul ca linisteste firele de par explodate, dupa folosirea lui parul ramane extraordinar de stralucitor si de placut parfumat. Uneori il folosesc strict in acest scop, chiar daca nu am parul electrizat. 
Ingrediente
CALIFICATIV: 10/10
Daca vreti sa investiti intr-un asemenea produs, il puteti gasi pe feelunique la pretul de 17,62 euro .